Overblog
Edit post Follow this blog Administration + Create my blog
Taxi Observator

Arată ce se întâmplă în transportul de persoane, de la lege la tocmeală şi întâmplări reale.

UBER-taxi, război. Silviu Andrei: EXCLUS! E o tâmpenie

Posted on January 4 2018 by Scutaru Cristina in Taxi, Deontologie profesională, Lege

UBER-taxi, război. Silviu Andrei: EXCLUS! E o tâmpenie

Observ că am nimerit în mijlocul unui scandal între taximetriștii cu licențe și firmele alternative de taximetrie cum ar fi Uber. Mai mult, unii cred că am fost plătit să îl filmez pe domnul taximetrist cu scopul de a deteriora imaginea taximetristilor. EXCLUS!!!

E o tâmpenie, nu mă ocup cu așa ceva și nu mă interesează "războaiele" dintre firmele de taxi. Avem autorități care reglementează aceste conflicte de ordin comercial. Mai înțeleg că supărarea mare, supărarea generală a taximetristilor a fost că nu i-am dat omului 30 de ron fără că acesta să fi pus aparatul.

Nicio problema, îi pot da banii dacă asta îl mulțumește și declar public că nu am nevoie de bon fiscal. Aștept și poziția firmei la care acesta lucrează! Poate am greșit că nu i-am dat banii dar modul în care a pus problema cu aparatul și cu restul la suma propusă de mine, dublă față de costul normal al acelei curse, m-a scos din pepeni.

Am coborât din mașină pentru că știu clar că nu sunt obligat să plătesc o cursă dacă taximetristul nu a pus aparatul. Nu, nu a uitat să-l pună. Nu l-a pornit intenționat și eu m-am sesizat pe drum. Atunci m-am decis să-l filmez. Aș fi fost super mulțumit ca acel taximetru să fi avut un tarif special, dar legal pentru revelion sau de alte sărbători.

Așa cum atunci când ieși din oraș ai tariful de exterior. Dacă asta ar fi fost așa în mod legal, nu ajungeam atât de departe. Tot în acest fel, al tarifului special, taximetristul ar fi lucrat motivat, liniștit și fără să fie tentat să și facă singur preț special peste cel setat de compania la care prestează.

Departe de mine problema costului. M-a deranjat doar abordarea. Nu sunt vânător de curse gratuite cu taxiul. Am plătit ani de zile sute de curse multor taximetriști și ei știu asta pentru că mulți mă cunosc și i-am "cinstit" peste cât indica aparatul.

Revin la idee. Cu drag, dacă și el dorește, îi pot da 30 ron. Sau cât crede el că merită pentru cursa în cauză. Asta ca să-l citez. Iar ca să nu apară discuții despre fiscalitatea gestului meu, să spunem că m-a plimbat cu mașina și m-a urât în noaptea de revelion.

Mi-e egal. Îl rog să mă contacteze pe facebook. Nu am jignit familiile nimănui Pe de altă parte, eu nu am jignit familiile nimănui. Nu am amenințat pe nimeni cu bătaia, sau cu moartea. Nu văd de ce această nevroză și de ce atâta ură. Nu mi-e frică de nimeni și nici nu vreau să cred că taximetriștii sunt o bandă de interlopi, gangsteri de care trebuie să-ți fie frică dacă cumva îndrăzneșți să-i întrebi de ce nu și practică meseria legal.

Din ce mesaje am reiese clar că unii se cred mafioți din filme. Am să public parte din ele. Majoritatea sunt deja la avocații mei cărora le mulțumesc că s-au oferit să mă reprezinte și să înceapă demersurile pentru depunerea plângerilor penale împotriva celor care îmi amenință viața și familia.

Când îmi ameninți viața și familia iau asta foarte în serios chiar dacă tu crezi că te ascunzi în spatele unui cont de facebook și o faci pentru a mă intimida sau vii personal să mă ataci pe stradă. Cu alte cuvinte sunt pregătit! Iar eu nu dau înapoi.

Dacă vrei să-ți faci dreptate prin amenințări și violență fii gata să răspunzi penal! ", a scris DJ-ul Silviu Andrei pe Faceboo

Via DC News

Flag Counter