Overblog
Edit post Follow this blog Administration + Create my blog
Taxi Observator

Arată ce se întâmplă în transportul de persoane, de la lege la tocmeală şi întâmplări reale.

TAXIMETRIA CA UN TORT DIN CARE TOATĂ LUMEA SE SERVEȘTE MAI PUȚIN TAXIMETRISTUL

Posted on December 2 2016 by Viorel Nicolae in Taxi, Transport

Poate că taximetriștii se plâng degeaba iar în realitate meseria lor este cea mai trendy sau pe val cum spune. Imaginația debordantă a unor suferi non-profesioniști ce au gustat cu ajutorul aplicațiilor ride din "mierea" din butoiul taximetriei, a făcut să pară fantastic să faci taxi pe de-ai boja, acoperind rahatul infect pe care îl numim astăzi "malaxorul uman".

Sunt atât de încântați încât dau apă la moară escrocilor care acum sunt eroii victimizării masive pe care taximetriștii le-au făcut-o. Acum taximetriștii sunt catalogați, huliți, contestați și trimiși la garaj, de preferință în Vaslui (pe vremuri toți care lucrau la ITB erau catalogați ca "moldoveni' de clienți chiar dacă unii dintre beneficiarii transportului public de persoane erau de acolo).

Sindromul Stokolm își face prezența în rândul consumatorilor de taxi care preferă să li se extragă anumite precedente de pe card, ce sunt mult mai consistente, decât să lase taximetristului un tips. Taximetriștii sunt prinși corzi de corporatiștii hrăniți cu iluzii de corporațiile ce-i au ca angajați pentru că altfel nu se explică cum toată lumea se uită lung la o diferență de un ban când vine vorba să călătorească cu taxiul iar când plătesc cu cardul, nu-i interesează cum arată extrasul de cont. Mai mult, avem de a face cu un front comun corporatist unde frații mai mari îi ajută pe cei mai mici urmând ca atunci când treaba va fi gata aceștia din urmă să returneze sumele acoperitoare de pagube. Interesantă ipoteză mai ales când rețeaua Facebook a explodat de "intervenții" în favoarea implementării taximetriei moderne fără licențe, fără calificare, fără dispecerizare și fără un minim de experiență în trafic. Oare asta dorește clientela pentru că mare a fost mirarea taximetriștilor când un șofer ride a scris "ce mare școala îți trebuie ca să transporți o persoană de la punctul A la punctul B?"... 

Armata companiilor corporatiste este decisă să îngroape taximetria clasică iar scenariul este unul clasic. Inițial apar "nevinovate" aplicații ride și se ocupă preluarea potențialilor clienți de la punct fix, chiar dacă în țara respectivă există legi, că vorba mentorului "buzunarele lor sunt mai adânci decât ei". În limbaj comun comun tatonează terenul față de vigilenta și corupția autorităților. În urma evoluției și baza datelor culese cu acest ride se decide dacă merită să acapareze segmentul economic vizat. Ei nu atacă dintr-o dată ci prin metoda pașilor mărunți și numai acolo unde corupția este legea.

Dacă ne aducem aminte încă din 2015, mai ales în perioada sezonului estival, se căutau parteneri de drum în pofida legii nr. 129/2015 pentru modificarea si completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 396 din 5 iunie 2015. Acum tot acest pionier corporatist apare mândru în prezentare pe Google ca "Route Autostop Online". La mai puțin de doi ani aplicațiile ride își fac treaba, autoritățile dorm sau se fac că nu văd și taximetria este pe jantă.

Însăși revolta taximetriștilor a fost cea mai bună reclamă gratuită atât pentru aplicațiile corporatiste ce au vizat de la început acapararea segmentului din transporturile de persoane cât și pentru politic care a făcut un lait-motiv de campanie electorală iar acum nu se așteaptă decât să treacă alegerile iar de la anul, dacă taximetriștii renunță și intră în starea vegetativă ce a favorizat ascensiunea noului val ilegal, să se proclame taximetria modernă.

Motivul invocat de majoritatea celor ce au interpelat, uneori la concurență egală dacă privim vehemența reacțiilor nu tocmai ortodoxe, este că taximetriștii nu acceptă concurența și doresc să mențină la un nivel anormal relațiile ostile și prãduiala ce unii dintre ei o practică și care a fost rampa prin care ride a avut un real succes în migrarea clientelei indiferent de costuri. Nimeni nu a văzut că cererea și oferta de pe piața taximetriei este dereglată iar acum poate acest 1,39 este scutul care apără taximetria împiedicând succesul marelui rechin care ar da lovitura grație dacă tariful minim este urcat, cel puțin la București unde este centrul financiar al țării. Se poate spune că însăși că 1,39, ar fi zidul ce le face zile fripte concurenței neloiale și mă întreb, dacă taximetriștii bucureșteni se aliniază la acest tarif cât mai rezistați domnilor corporatiști?

Taximetriștii s-au obișnuit să lucreze pe un tarif social, voi puteți sau ne vedem în trafic doar la orele de vârf când jefuiți fără milă clientela cu acest tarif dinamic? Sunt numai două întrebări legitime având în vedere că ați profitat de factorul psihologic anti-taximetrist, de separația facturilor omogeni din taximetrie (șoferi, sindicate, patronate și autoritățile locale), de nonșalanța plăților cu cardul în asociere frauduloasă cu băncile pe care timpul o va considera piraterie informatică (având în vedere că la această oră dețineți, cum dumneavoastră vă lăudați, o bază informatică de colectare de date cu caracter personal fără autorizație cu ajutorul aplicațiilor voastre) și de funcționarea ca un dispecerat taxi fără autorizare pentru că vă permiteți să monitorizați până și de către ori pune frână șoferul care crede că face afacerea vieții lui dar nu vede cum pe an ce trece, comisionul rechinilor este din ce în ce mai mare (în 2015 era 20℅ iar acum este 25℅) pe zero investiție si maxim de profit.

Taximetriștii sunt acuzați că au devenit nesimțiți, indolenți, dornici de foloase nemeritate și iresponsabili atât de lucrurile clientului cât și de mentenanța auto. Acum vin și întreb, cum să fim la standardele impuse de o civilizație dacă băieții deștepți se folosesc de zona gri din legea taximetriei, pirateria se folosește de legea străzi iar sclavagismul financiar aduce taximetristul în faza reală de a fi privit ca suma ce o are de predat ca plan impus ilegal. Dragi clienți voi dacă ați fi în locul lor cât ați rezista? Nu v-ar veni să vă răsculați dacă în meseria voastră au veni taximetriștii și v-ar ocupa locul așa pentru că se poate într-o țară coruptă unde 10℅ vor transport ca în occident dar la preț rusesc subvenționat.

Taximetriștii vor rămâne aici indiferent de vreme, regim sau conjunctură socială. Odată considerați ca făcând parte din clasa de mijloc, acum paria societății, suportând orice dar să-și piardă meseria nu pentru unicul motiv că iubesc tradiția taximetriei mai mult decât banii.

O zi bună taximetriști oriunde v-ați afla!

TAXIMETRIA CA UN TORT DIN CARE TOATĂ LUMEA SE SERVEȘTE MAI PUȚIN TAXIMETRISTUL