/image%2F2091836%2F20180113%2Fob_913b9d_eu.jpg)
În conformitate cu legislația în vigoare, drepturile și obligațiile salariatului sunt prevăzute în mod expres și, mai mult decât atât, salariatul nu poate renunța la drepturile sale recunoscute de lege, întrucât încălcarea acestei interdicții este lovită de nulitate.
Drepturile sunt prevăzute în Codul Muncii, contractul colectiv de muncă aplicabil (dacă este cazul), regulamentul intern al angajatorului, precum și de alte acte normative speciale pentru anumite categorii de salariați. În conformitate cu prevederile Codului Muncii, salariații au, în principal, următoarele drepturi:
Dreptul la salarizare pentru munca depusă
Salariul este reglementat, în principal, de dispozițiile art. 159-174 din Codul Muncii. Acesta este exprimat în bani, va cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri și este plătit salariatului cel puțin o dată pe lună, acesta fiind stabilit prin negociere individuală sau/și colectivă între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Sistemul de salarizare a personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
• dreptul la repaus zilnic şi săptămânal
În ceea ce privește repausul zilnic, de regulă, salariații au dreptul la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore între două zile de muncă.
Există și anumite excepții prin care salariații au un repaus mai mic (de exemplu, în cazul muncii în schimburi). În ceea ce privește repausul săptămânal, acesta se acordă sub forma a două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
Dacă repausul în aceste zile ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, acesta poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern, situație în care salariații au dreptul la un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin contractul individual de muncă.
• dreptul la concediu de odihnă anual
Acest concediu anual este plătit, este garantat tuturor salariaților și salariatul nu poate renunța la acest drept. În prezent, durata minimă a concediului anual al salariatului este de 20 de zile lucrătoare, în conformitate cu prevederile Codului Muncii.
Legea nu stabilește decât un prag minim al duratei concediului, ceea ce nu împiedică ca acesta să aibă o durată mai mare.
Atenție! Acest concediu se acordă în raport cu activitatea prestată într-un an calendaristic și sărbătorile legale, în care nu se lucrează, nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.
Atenție! Pe durata concediului anual de odihnă, a repausului zilnic și pe durata repausului săptămânal contractul individual de muncă NU se suspendă.
• dreptul la egalitate de şanse şi de tratament
Este interzisă orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine sexuală, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenența ori activitatea sindicală. Discriminarea directă reprezintă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile de mai sus, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.
Discriminarea indirectă reprezintă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele enumerate mai sus, dar care produc efectele unei discriminări directe.
• dreptul la demnitate în muncă
Demnitatea în muncă are două părți: respectarea individului uman și despăgubiri pentru atingerile aduse.
Altfel spus, angajatorul trebuie să se abțină de la orice gest care ar putea să încalce demnitatea salariatului, iar în măsura în care un gest al său a adus atingere integrității morale, psihice a salariatului angajatorul are obligația de a îl despăgubi.
• dreptul la securitate şi sănătate în muncă
Angajatorul are obligația de a asigura sănătatea și securitatea salariaților în toate aspectele legate de muncă. În cuprinsul regulamentelor interne trebuie să fie cuprinse, în mod obligatoriu, astfel de reguli ce constau în măsuri generale de protecție a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, măsuri specifice pentru anumite profesii, anumite activități sau anumite categorii de personal, dispoziții referitoare la organizarea și funcționarea unor organisme speciale de asigurare a securității și sănătății în muncă.
• dreptul la acces la formarea profesională
Angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii (cel puţin o dată la doi ani, dacă au cel puţin 21 de salariaţi, sau cel puţin o dată la trei ani, dacă au sub 21 de salariaţi), iar cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională se suportă de către angajatori. În cazul în care angajatorul nu şi-a respectat obligaţia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesională în condiţiile prevăzute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesională, plătit de angajator, de până la zece zile lucrătoare sau de până la 80 de ore.
• dreptul la informare şi consultare
Acest drept se exercită atât la angajare, anterior încheierii contractului individual de muncă (obligația de informare a angajatorului prevăzută la art. 17 și 18 din Codul Muncii), dar și pe durata executării acestuia (de exemplu, obligația angajatorilor de a informa salariații angajați cu contract individual de muncă pe durată determinată despre locurile de muncă vacante sau care vor deveni vacante, corespunzătoare pregătirii profesionale, și să le asigure accesul la aceste locuri de muncă pe perioadă nedeterminată). În cazul întreprinderilor cu un număr de peste 20 de angajați, angajatorii au obligația să informeze și să consulte reprezentanții salariaților cu privire la evoluția recentă și evoluția probabilă a activităților și situației economice a întreprinderii, a ocupării forței de muncă în cadrul întreprinderii etc.
• dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă
• dreptul la protecţie în caz de concediere
Contractul individual de muncă nu poate fi reziliat în condițiile dreptului civil. În cazul în care una dintre părți nu își execută în mod culpabil obligațiile, denunțarea unilaterală a contractului de muncă (în cazul nostru, concedierea) este posibilă, dar numai în condițiile prevăzute în mod expres de Codul Muncii, în caz contrar aceasta va fi lovită de nulitate. În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. În plus, la solicitarea salariatului, instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere (adică reintegrarea salariatului concediat nelegal la fostul loc de muncă pe poziția avută anterior concedierii anulate). În lipsa unei astfel de solicitări din partea salariatului, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
• dreptul la negociere colectivă şi individuală
• dreptul de a participa la acţiuni colective
Dreptul angajaţilor de a declanşa conflicte colective de muncă în legătură cu începerea, desfăşurarea şi încheierea negocierilor contractelor colective de muncă este garantat de Legea dialogului social nr. 62/2011.
• dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat
Sindicatele, federaţiile şi confederaţiile sindicale, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituite de către salariaţi pe baza dreptului de liberă asociere, în scopul promovării intereselor lor profesionale, economice şi sociale, precum şi al apărării drepturilor individuale şi colective ale acestora prevăzute în contractele colective şi individuale de muncă sau în acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu, precum şi în legislaţia naţională, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, iar constituirea, organizarea şi funcţionarea sindicatelor se reglementează prin lege.
• alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile
Drepturile enumerate mai sus sunt prevăzute în Codul Muncii și în contractul individual de muncă. Acestea reprezintă minimul de drepturi de care poate beneficia un salariat și acesta nu poate renunța la ele întrucât o astfel de renunțare ar fi lovită de nulitate.
Totuși, aceasta nu împiedică părțile să negocieze drepturi în plus față de cele prevăzute în mod expres de lege.