Overblog Follow this blog
Edit post Administration Create my blog

Taxi Observator

Taxi Observator

Arată cam cum şi ce se întâmplă în transportul de persoane, de la lege la tocmeală şi întâmplări reale.Vă doresc lectură plăcută!


TAXIMETRIA LA MIJLOC ÎNTRE INTERESELE DE GRUP ȘI UN COMPORTAMENT DEONTOLOGIC NEADECVAT

Posted by Viorel Nicolae on April 28 2017, 06:34am

Categories: #Taxi, #Transport, #Deontologie profesională, #UBER, #Politica

  Acest 1,39 este un paravan sub care calitatea și aspectul serviciului public de transport persoane în regim de taximetru s-a depravat de la o zi la alta. Dintr-o meserie a clasei de mijloc, atât taximetristul cât și taximetria au de suferit. Capii nu. Cu ocazia protestului au ieșit la iveală adevăruri despre jocurile de culise dar și despre cât de mult nu se mai aseamănă taximetristul de la GETAX cu cel de astăzi. Dacă o dată atât taxiul cât și șoferul se prezentau onorabil în fața clientului, acum nu mai putem spune asta deoarece peștele de la cap se împute

   Este de pomină faza, practicată de către unii taximetriști, în care trebuie să găsesti un taxi în București. O adevărată aventură.  Dacă ieși "în stradă", în mod aproape inevitabil aceștia te intreabă unde mergi și dacă nu le convine, refuză cursa, pe motiv că se retrage în altă zonă. Sunt și cazuri în care aceștia cer din start o sumă mai mare decât prețul normal al cursei, fără să pornească aparatul de taxat, în special în weekend, noaptea, în zona centrală a orașului. Mulți bucureșteni acum apelează la Uber, dar și aici e o problemă: Uber nu are licentă de transport, așa cum cere legea, ceea ce îi face pe taximetriști să acuze compania de evaziune fiscală cearand interzicerea sau reglementarea ei și oricum, nu multe persoane sunt dispuse să platesca cu cardul incă.

 Dacă faci comandă pe aplicațiile mobile sunt zile în care până la 20 de minute se așteaptă găsirea unui taxi sau nu se găsește nimic. Mașină curată, șoferul este civilizat, este evidențiat de comentariile și rating-ul dat de clienți pe aplicațiile dedicate Star și Clever, de parcă ar fi martorii unei minuni, ceea ce ar trebui să fie de fapt normal într-un oraș capitală europeană. În rest, dacă ieși în stradă sunt dese cazurile în care condițiile de călătorie sunt inadecvate: mașină veche, mirosuri grele, șofer nepoliticos, lipsă de bon fiscal.

  Companiile de taxi dau vina pentru această situație pe lista reglementărilor, pe tariful foarte mic și "pirateria de pe piată", acuzând în special platforma Uber. Lucrurile insă sunt nuanțate și vina impărtită între autorităti și proprietarii companiilor de taxi.   
  Majoritatea companiilor de taxi functionează cu tariful minimal, 1,39 lei/km, insă îl pot majora fără problemă pană la 3,5 lei/km. Nu fac acest lucru deoarece se tem că își vor pierde clienții deoarece concurența va fi majoră cu prețurile mici, cerând Primăriei Capitalei să majoreze ea tariful minimal. 
   În mod clar, tariful este mic pentru un oraș cu puterea economică a Bucureștiului și poate fi majorat la 2 lei, așa cum cer taximetriștii, insă atunci ceea ce oferă clienților trebuie să fie pe măsură.   
  Această situație care trenează de cel puțin 12 ani a dus la scăderea numărului de mașini și lipsă de atractivitate pentru taximetriștii profesioniști. Astfel s-a ajuns că multe mașini să fie vechi, murdare, mulți șoferi de taxi să fie dezinteresați de practicarea corectată a meseriei.

 Numărul de taximetre autorizate în București a scăzut în ultimii 5 ani de la circa 10.200 la 7.000 în 2016, la o populație de peste 2,1 milioane de locuitori.  
  
 În ceea ce privește refuzarea cursei, vechimea mașinii, curățenia, comportamentul taximetriștilor, aceste lucruri sunt reglementate prin lege și prinj actualul regulament de taxi, însă nu sunt întotdeauna respectate.  
 În urmă cu câteva luni, primarul Gabriela Firea promitea că va face ordine în acest domeniu, însă nu s-a întâmplat nimic.

  O altă problemă este legată de taxiurile din Ilfov care vin în București. Legal acestea au voie să vină în București doar că să aducă clienții din Ilfov, insă realitatea ne arată că de multe ori răman în Capitală și iau clienți. Se estimează că ar fi circa 3.000 de taximetre din Ilfov care vin În București. Consiliul general al Municipiului București trebuia să semneze un protocol cu Județul Ilfov pentru ca aceste taxiuri să își poată desfăsura activitea în Capitală, insă acest lucru nu s-a întâmplat. Dacă este prins că stationează în stația de taxi, șoferul este sancționat contravențional fiindcă asta inseamnă o permanentizare și o incălcare a legii, spun reprezentanții Poliției Capitalei, insă Bucureștiul este plin de taxiuri din Ilfov. La vremea respectivă unul dintre acționarii principali ai lui PELICANUL TAXI, Cristian Lazarescu, vântura pe la nașul oricui draftul acestui protocol. Acum nu mai are importantă pentru că domnia sa este în staff-ul de la Uber.

 La rândul sau Uber respinge acuzațiile că serviciile oferite de ei sunt  "o activitate neautorizata, nelegală și care încalcă legea taximetriei". Cei de la Uber au spus în mai multe rânduri că atât compania, cât și șoferii, plătesc taxe și impozite. Compania mai spune că, din tariful unei curse, între 75 și 80% rămâne la șoferul-partener, care colaborează cu Uber printr-un PFA sau SRL. De fapt, ei încalcă tendențios și cu bună știință legea sub umbrela prostituției profesionale pe motto-ul "Buzunarele lor sunt mai mari decât conștiința lor"  

 Această stare de anarhie în ramură este benefică unora și va pune pe butuci taximetria. Capii văd în taximetrist doar sumă planului zilnic impus, taximetristul vede în client un fraier iar clientul vede în taximetrist un spagar nenorocit sau un sclav. Respectul între aceste trei elemente de bază din activitatea de taxi este ceva străin. Patronatul colaborator al dispeceratelor, datorită sumelor mici încasate nu pot menține o flotă la nivel actual, taximetriștii arată și se comportă în conformitate cu stressul acumulat iar clienții au pretenția ca aceștia să fie ca taximetriștii de la GETAX.  
  
 Intr-un final, în capul taximetriștilor se sparg oalele. Ei sunt arătati cu degetul iar legea tot pe ei îi sancționează. Se știe clar că este interzisă efectuarea unui transport în regim de taxi cu aparatul de taxat defect, cu lampa taxi scoasă din funcțiune sau fără a elibera bonul la finalul cursei. Pe langă amenzi, se dispun și măsuri administrative privind reținerea, suspendarea, retragerea sau anularea, după caz, a unor autorizații, copii conforme, atestate profesionale sau contracte. În mare, nimeni nu pedepsește zona oamenilor potenți financiar ci doar sclavii. Nimeni nu se intreabă cum un om, după 12 ore de muncă zilnică mai ar putea să respecte legea, să arate corespunzător, să fie apt 100%, să se comporte amabil și să fie sănătos. Toți, de la vlădică la opincă, dau cu "biciul" pe cârca taximetristului care ține frâiele unei martioage ce a fost odată taximetria.  
    
  O zi bună taximetriști oriunde v-ați afla!

 TAXIMETRIA LA MIJLOC ÎNTRE INTERESELE DE GRUP ȘI UN COMPORTAMENT DEONTOLOGIC NEADECVAT
To be informed of the latest articles, subscribe:

Comment on this post

Blog archives

We are social!

Recent posts