Overblog Follow this blog
Edit post Administration Create my blog

Taxi Observator

Taxi Observator

Arată cam cum şi ce se întâmplă în transportul de persoane, de la lege la tocmeală şi întâmplări reale.Vă doresc lectură plăcută!


BĂNCILE ȘI UBER O VARIANTĂ CE ÎNCURAJEAZĂ CONCURENȚA ILEGALĂ

Posted by Viorel Nicolae on November 24 2016, 14:19pm

Categories: #Transport, #Taxi, #Piraterie în transporturi, #Lege

"Oferta Banksylvania, 50% reducere la 3 curse UBER în luna decembrie, atât pentru clienții vechi, cât și pentru clienții care își emit cardul până la 31 decembrie" așa sună o ofertă a unei bănci a oamenilor întreprinzători. Acum mă întreb, ești întreprinzător dacă te asociezi într-o activitate cu un traficant sau dacă împreună cu o companie ilegală începi să distrugi vieți ca să-ți meargă bine tot banca oamenilor întreprinzători te numești?

Așa o fi legea capitalistă care dezechilibrează balanța dintre cerere și ofertă oferind pe tavă celor de la Uber fidelizarea clientelei către piraterie.

Știam că orice bancă are ca bază solidă un departament juridic ce ar fi trebuit să analizeze, printre multe altele, legalitatea parteneriatului așa cum și oamenilor de rând le verifică bonitatea financiară. Cred că în cazul Uber aceștia au venit cu oarece garanții care le-ar proba bonitatea din moment ce BT a lansat acest produs menit să împingă în groapă taximetria și să fure clientela.

Chiar dacă bancherii știu că Uber România se află în centrul unui scandal financiar. Compania este acuzată că ia din contul clienților mai mulți bani decât face cursa. Uber se apără și spune că băncile sunt de vină. Un fel de alba neagra pe banii clienților, taximetriștilor și ai Statului Român.

Toți utilizatorii din România (București și Cluj-Napoca) ai serviciului de transport UBER se confruntă cu o situație incredibilă: la fiecare cursă cu UBER, banca extrage din cont o sumă mai mare decât cea scrisă pe factura eliberată de prestatorul de servicii, potrivit ziarulring.ro.
Acest lucru poate fi observat confruntând facturile trimise de UBER cu extrasul de cont eliberat de bancă. Ce se întâmplă de fapt este nu doar revoltător, ci, se pare, și ilegal!
UBER acționează în România prin firma Transpub Giulien SRL care după fiecare călătorie trimite utilizatorilor facturile în format electronic, pe e-mail. Transpub Giulien SRL beneficiază de regim special de scutire de TVA pentru întreprinderile mici, reprezentând UBER B.V. cu sediul în Amsterdam, Olanda. Interesant artificiu financiar.

Uber România se află în centrul unui scandal financiar. Compania este acuzată că ia din contul clienților mai mulți bani decât face cursa. Uber se apără și spune că băncile sunt de vină. Un fel de alba neagra pe banii clientelei, taximetriștilor și ai Statului Român. Și atunci de unde sumele în plus oprite clienților din cont de majoritatea băncilor? „Din păcate, există anumite bănci care răspund tranzacției trimise de noi în moneda locală (RON – n.r.) în EUR (euro – n.r.) și de acolo acea diferență observată de dvs.”, este punctul de vedere al UBER România prin care se absolvă de orice vină, aruncând „pisica” în curtea băncilor care activează în România.

Băncile care bagă mâna în conturile clienților, profitând de faptul că aceștia utilizează serviciile UBER România, se împart în două categorii.

Prima categorie, din care face parte și ING România, efectuează tranzacția valutară din conturile clienților și vinde euro la cursul valutar practicat de bancă, respectiv mai mare decât cursul oficial al BNR. Astfel, crește și mai mult diferența dintre suma facturată de UBER și suma extrasă de bancă din cont.

A doua categorie de bănci, printre care și Garantibank, efectuează tranzacția valutară din conturile clienților și vinde euro la cursul BNR din ziua decontării plății. Astfel, dacă euro nu variază la cursul BNR față de ziua efectuării cursei, aveți șansa ca în ziua decontării să plătiți cât scrie pe factura emisă de UBER.

Însăși mișcarea de a se extinde la nivel național a ridicat un mare semn de întrebare. Aici avem de a face cu un jaf national de proporții ce arată cum Uber, implementează sclavagismul modern iar evaziunea fiscală este dusă la un nivel superior.
Pe de o parte Uber ca să-și mențină poziția are nevoie de sclavi așa că încă din 2015 au un cod antisclavagism care ar face activitatea de șofer Uber eficientă pentru acei șoferi care muncesc 9-10 ore pe zi pentru 100 de lei. Totul ar părea roz dar Uber uită să menționeze în reclamele ce le face că, serviciul de rezervări de automobile Uber a înregistrat in primele șase luni ale acestui an pierderi operaționale de peste 1,27 miliarde de dolari, a informat joi agenția de presa Bloomberg, care citează surse apropiate companiei.
Măcar asta este o veste bună pentru taximetriștii care din cauza acestei combinații bănci-UBER zac pe străzi iar patronii îi amenință cu concedierea. Acum vă întreb domnilor patroni, dacă le trimitem șoferii la Uber oare nu încurajați concurența neloială și dispariția taximetriei? 
Cred că așa cum taximetriștii rabdă până legea va pune stop Uber și voi ar trebui să faceți la fel, iar împreună să faceți front comun pentru repunerea tradiției taximetriei acolo unde îi este locul.

O zi bună taximetriști oriunde v-ați afla!

​​

BĂNCILE ȘI UBER O VARIANTĂ CE ÎNCURAJEAZĂ CONCURENȚA ILEGALĂ
To be informed of the latest articles, subscribe:

Comment on this post

Blog archives

We are social!

Recent posts